4 rezultate (0,11820 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Totul despre reflexologie

Totul despre reflexologie

Ea descrie o întreagă gamă de tehnici de tratament care te pot ajuta pe tine, prietenii şi familia ta, şi care sunt potrivite pentru toate vârstele. După o introducere în maniera de operare a reflexologiei şi după prezentarea paşilor pregătitori esenţiali, Părţile a patra, a cincea şi a şasea îţi vor oferi numeroase suite de reflexologie a labei piciorului şi de tratament al zonelor de putere. Partea a şaptea îţi va prezenta astfel de suite pentru zonele de pe mâini. Toate suitele de tratament prezentate sunt uşor de pus în aplicare şi sunt exact cele practicate de specialişti.Tratamentele de reflexologie a labei piciorului şi suitele de tratament specializat pot fi aplicate zilnic, din două în două zile, săptămânal, sau ori de câte ori doreşti. Tratamentul general al labei piciorului prezentat în Partea a patra (vezi paginile 136-167) acoperă toate sistemele şi părţile corpului şi poate alina majoritatea afecţiunilor. În plus, reduce efectele reacţiei la stres asupra corpului. În Partea a cincea vom insista asupra afecţiunilor specifice şi vom descrie anumite tratamente ale zonelor de putere care te vor ajuta să îţi tratezi afecţiunile comune, de la acnee şi astm la psoriazis şi durerile de gât. Partea a şasea descrie suite de tratament specializat, dar insistă inclusiv asupra stărilor de spirit şi asupra emoţiilor, oferind indicaţii speciale pentru tratamentul aplicat copiilor, femeilor, bărbaţilor, femeilor însărcinate, oamenilor în vârstă şi cuplurilor. Aceste suite te vor ajuta să îţi ajustezi tratamentele în funcţie de problemele medicale şi bolile pe care doreşti să le vindeci.Reflexologia mâinilor este ideală pentru tratamentul asupra propriului corp, pentru oamenii vârstnici, pentru tratamentele scurte de câteva minute sau atunci când te afli în mişcare, dar şi pentru inducerea unei stări de relaxare profundă. Suita tratamentului general (vezi paginile 374-389) corespunde nevoilor tuturor oamenilor şi reprezintă o experienţă minunată pe care o poţi oferi altora sau de care te poţi bucura personal. Lucrul cu propriile mâini îţi conferă energie şi putere.Reflexologia este o terapie sigură şi delicată care activează mecanismele de autovindecare ale corpului şi ajută la combaterea stresului. Această carte extrem de cuprinzătoare conţine tot ce trebuie să ştii despre acest subiect, inclusiv despre hărţile mâinilor şi labelor picioarelor, despre tehnicile pe care trebuie să le aplici la nivelul punctelor reflexe, sfaturi despre felul în care trebuie să te pregăteşti pentru o şedinţă de reflexologie şi suite de mişcări pas cu pas pentru tratarea întregului corp.Cartea conţine un director detaliat şi instrucţiuni referitoare la maniera în care poţi alina sau vindeca simptomele celor mai comune boli, de la problemele digestive la cele ale pielii, plus o gamă de tratamente specializate pentru copii, cupluri şi oameni în vârstă. Pe scurt, dacă ai această carte, nu vei mai avea vreodată nevoie de un alt ghid de reflexologie

RON 60.00
1

Traind neinlantuit mai presus de situatia umana dificila

Erbivori fericiţi

Erbivori fericiţi

„Lindsay Nixon a făcut o treabă excepţională scriind cartea Erbivori fericiţi: Reţete vegane dietetice, sărace în calorii, pentru un corp suplu şi sănătos.”- Rip Esselstyn, autorul bestsellerului New York Times: Problema mea cu carneaSeria de cărţi de bucate, bestseller, Erbivorul fericit prezintă reţete uşor de preparat, arătând cât de simplă, ieftină şi delicioasă poate fi o alimentaţie sănătoasă. În cea mai recentă carte de bucate a sa, maestra-bucătar Lindsay S. Nixon îţi prezintă reţete care te pot ajuta să îţi micşorezi considerabil talia, dar şi un set de exerciţii fizice care, la fel ca şi reţetele sale, sunt uşor de pus în practică, simple şi produc rezultate spectaculoase.La fel ca celelalte cărţi de bucate din seria Erbivorul fericit, cea de faţă, intitulată Erbivori fericiţi: Reţete vegane dietetice, sărace în calorii, pentru un corp suplu şi sănătos, conţine reţete vegetariene delicioase care durează cel mult 30 de minute şi folosesc numai ingrediente sănătoase, fără uleiuri, alimente procesate sau îndulcitori artificiali. De această dată, Lindsay duce însă accentul pus pe sănătate pe un nivel net superior, prezentând exclusiv reţete cu un număr foarte mic de calorii, dar altminteri perfect satisfăcătoare, care te pot ajuta să scazi în greutate fără să te privezi însă în vreun fel. Prin reţetele vegane pe care le prezintă, precum Clătitele cu Ananas, Baconul din Tempeh, Brioşele cu Ciocolată şi Rubine sau Caserola cu Nacho, Lindsay îţi dovedeşte odată în plus că o alimentaţie perfect hrănitoare poate fi perfect delicioasă.Aşa cum spune şi titlul său, cartea Erbivori fericiţi: Reţete vegane dietetice, sărace în calorii, pentru un corp suplu şi sănătos include şi o serie de „reţete pentru corp”, respectiv exerciţii fizice de bază, dar şi recomandări care te pot inspira să intri într-o formă fizică mai bună. În acest scop, Lindsay îşi prezintă propriul regim de fitness, completat cu numeroase fotografii demonstrative pentru fiecare exerciţiu fizic, inclusiv pentru o rutină cardio complexă.Erbivori fericiţi: Reţete vegane dietetice, sărace în calorii, pentru un corp suplu şi sănătos conţine numai reţete sănătoase, simple, dar absolut delicioase

RON 55.00
1

Medium Medical. Ediție adăugită și revizuită

Medium Medical. Ediție adăugită și revizuită

Prima carte din seria Medium MedicalÎnțelepciunea vindecării, la un nivel superior și extins, aflat cu zeci de ani înaintea descoperirilor științificeEști dispus să aștepți 20 de ani pentru ca știința medicală să descopere cauzele reale ale suferinței tale, astfel încât să te poți face bine? Nu ai prefera să fii ajutat chiar acum să te vindeci și să te recuperezi?Autorul bestsellerurilor New York Times Anthony William revine cu perspective revoluționare, ajutându-ne să ne vindecăm. Descoperă cauzele reale ale suferințelor tale și cum te poți vindeca în sfârșit de multe boli și afecțiuni, cum ar fi: ADHDAlzheimerAmețeliArtrită reumatoidăAutismBoala articulației temporo-mandibulare și dureri ale maxilarelorBoala LymeBoli autoimuneCandidaCeață mentalăColităDepresie și anxietateDiabet și hipoglicemieDureri de orice felFibromialgieFurnicături și amorțealăInflamațiiÎmbătrânireLupusMigrene și dureri de capOboseală postnatalăParalizie facialăScleroză multiplăSimptome asociate cu menopauzaSimptome neurologiceSindromul intestinelor permeabileSindromul oboselii croniceSindromul premenstrualStarea de epuizare a glandelor suprarenaleTulburarea de stres posttraumaticTulburări ale glandei tiroideTulburări digestiveUmăr înțepenitVertij și tinitusVirusul Epstein-BarrZona zoster„După primele trei minute în care a vorbit cu mine, Anthony mi-a identificat cu precizie problema medicală! Acest vindecător știe cu adevărat despre ce vorbește. Capacitățile lui Anthony, în calitatea sa de Medium Medical, sunt unice și fascinante, iar cartea sa face ca chiar și cele mai complexe boli, care le induc o stare de confuzie celor mai mulți dintre medici, să pară extrem de ușor de înțeles și de vindecat.”— Dr. Alejandro Junger, autorul bestsellerurilor New York Times: Detox, Alimente care purifică și Intestine curate, de asemenea fondatorul celebrului Clean ProgramAceasta este cartea care a declanșat o veritabilă revoluție în domeniul îngrijirii sănătății. Mediumul Medical Anthony William a ajutat milioane de oameni să se vindece de diferite boli diagnosticate greșit sau tratate ineficient, ori pe care comunitatea medicală nu știe cum să le vindece. El revine acum cu o ediție adăugită și revizuită a cărții care a deschis pentru prima dată poarta către o cunoaștere vindecătoare elaborată în peste 30 de ani, cu ajutorul căreia nenumărați oameni au reușit să își recupereze starea de sănătate. Prin imensa cantitate de informații vindecătoare pe care le prezintă și pe care știința nu le va descoperi decât peste câteva decenii, Anthony dezvăluie cauza reală a durerilor și a bolilor de care suferă oamenii, inclusiv ce pot face aceștia pentru a se vindeca. Acest lucru nu a fost niciodată mai important ca în aceste timpuri. Instrumentele și protocoalele prezentate de Anthony conduc rapid la rezultate spectaculoase, chiar și în cazul celor care au suferit ani de zile și care au cheltuit sume impresionante de bani pentru diferite remedii și medicamente înainte de a apela la el. Această carte îți prezintă răspunsurile care te pot ajuta să te ridici din propria ta cenușă! Mediumul Medical dezvăluie aici cauzele reale ale tuturor simptomelor, bolilor și afecțiunilor cronice, pe care comunitățile medicale continuă să le înțeleagă greșit, sau să nu le înțeleagă deloc. El explorează în această carte diferite soluții pentru zeci de boli care îi afectează pe oameni, inclusiv pentru Lyme, fibromialgie, epuizarea glandelor suprarenale, encefalomielită mialgică / sindromul oboselii cronice, diferite dezechilibre hormonale, boala Hashimoto, scleroză multiplă, artrită reumatoidă, depresie, diferite afecțiuni neurologice, inflamații cronice, boli autoimune, dezechilibrele glicemiei, colită și alte afecțiuni digestive, precum și multe altele. Această ediție adăugită și revizuită a cărții îți oferă o serie de informații pentru susținerea sistemului imunitar, diferite rețete culinare noi, precum și alte soluții pentru recuperarea sufletului și a spiritului după o boală sau după evenimente care te-au dezechilibrat emoțional. Dacă ai primit un diagnostic pe care nu îl înțelegi, dacă te confrunți cu simptome pe care nu știi cum să le vindeci, dacă ești îngrijorat din cauza bolii unei persoane dragi sau dacă ești medic și îți dorești să îți poți îngriji mai bine pacienții, Mediumul Medical îți oferă aici toate răspunsurile pe care le cauți. În plus, această carte este un ghid pentru toți cei care își doresc să afle secretele unei vieți mai lungi și mai sănătoase. „Adevărul despre lumea în care trăim, despre noi înșine, despre viața și menirea noastră – este despre vindecare, scrie Anthony William. Și adevărul despre vindecare este acum în mâinile tale.

RON 121.00
1