ProfitSpring | B2B PPC Agency

Tamplarul Andersen si Mos Craciun

Tamplarul Andersen e un om cumsecade si prevazator. In magazia de lemne si-a pregatit din timp costumul de Mos Craciun si sacul cu daruri. Acum, in Ajun, trebuie doar sa se strecoare afara din casa, sa se costumeze, sa ia sania incarcata si sa bata la usa propriei locuinte in chip de Mos Craciun abia sosit de prin nameti. Dar seara aceasta de Ajun e geroasa si in curte s-a facut un ghetus ca sticla. Nu-i de mirare ca bietul tamplar aluneca si o ia la vale cu sanie cu tot pana ajunge in drum. Unde cine trece tocmai atunci, tot intr-o sanie, tot incarcat cu daruri si imbracat la fel de frumos? Chiar Mosul cel adevarat. Se ciocnesc cele doua sanii? Inevitabil. Se rostogolesc Mos Craciun si tamplarul Andersen prin zapada, cat sunt ei de mari? Oho, cat colo! Dar e Ajunul si o astfel de intamplare poate ca este un bun prilej pentru a se naste o prietenie frumoasa

RON 35.60

1

Omuletii de hartie

Ajutata de mama sa, o fetita face un sirag de omuleti de hartie. Fiecare are un nume, fiecare are ceva diferit. Se tin mereu de mana si le place sa se joace. Dar hartia este un material fragil, iar copiii cresc. Cat pot rezista niste omuleti din hartie, desenati cu creioane colorate? In amintirea unui copil, pentru totdeauna.Si bucatelele s-ar lipit toate la locsi omuletii de hartie au zburat in amintirea fetiteisi fetita a crescut si a ajuns mamicasi-a ajutat-o pe fetita eisa faca niste omuleti de hartie

RON 27.70

1

Roata, roata prin lumea toata

In lumea sa cea vesela, Richard Scarry ne poarta pe toate continentele si ne invita sa cunoastem o multime de tari si orase prin intamplari pline de umor si ilustratii care abunda in detalii. Construita pe principiul clasic al fabulei – locuitorii acestei lumi sunt animale – cartea ofera copiilor si un mesaj mai subtil si mereu actual. Daca am incerca sa trecem razand peste diferentele dintre noi, de multe ori neinsemnate? Oare nu am descoperi cat suntem de asemanatori?Richard Scarry (1919–1994) este unul dintre cei mai mari autori americani de literatura pentru copii. Cele mai cunoscute carti ale sale sunt cele din seria „Lumea cea vesela”, o lume in care personajele sunt numai animale, de toate felurile, care sunt soferi, zidari, politisti, profesori sau savanti, locuiesc in case, conduc masini, trenuri sau avioane, merg la munte, la mare sau la muzee - totul povestit cu foarte mult umor

RON 38.70

1

Ziua copilului in satul Harmalaia

In marele oras Stockholm se sarbatoreste Ziua Copilului. Asa scrie in ziar. Daca asa scrie, atunci trebuie neaparat sarbatorita si in satul Harmalaia. Si nu oricum, ci ca la carte (sau ziar…). Se incepe cu un cantec vesel, chiar daca abia te-ai trezit din somn. Dupa aceea, te dai in carusel sau in leagan. Cat mai tare. Apoi, calaresti (pe ce gasesti), te costumezi in ceva grozav sau te dai pe tobogan. Iar daca nu prea poti sa faci toate astea ca la Stockholm, atunci le faci ca in satul Harmalaia. Fii fara grija, va fi o zi de neuitat! Am incercat sa-i explicam lui tanti Lisa ca nu voiam decat sa ne distram si sa-i facem lui Kerstin petrecere de Ziua Copilului, dar tanti Lisa a spus ca mai bine sarbatorim Ziua Copilului cum se face in satul Harmalaia. "Si cum se face?" a intrebat Britta. "Un pic mai linistit", a spus tanti Lisa. "Duceti-o sa vada gainile si purceii, de pilda." Cand au auzit, Lasse, Bosse si Olle n-au mai vrut sa se joace. "Daca e sa ne zgaim la porci de Ziua Copilului, mai bine ne lasam pagubasi!" a zis Lasse. Dar eu, Britta si Anna am dus-o pe Kerstin la cotetul gainilor. Si, ce sa vezi, i-a placut! N-a tipat "Nu! Nu!" nici macar o singura data. I-am dat graunte sa hraneasca gainile si, cand orataniile s-au inghesuit in jurul ei sa manance boabe, Kerstin a ras vesela

RON 30.80

1

Pluta

Un baiat, Nicky, isi petrece vacanta la bunica sa, intr-un orasel indepartat. Copii cu care sa se joace nu prea sunt pe acolo si nici pe bunica n-o cunoaste bine. Ce-o sa faca toata vara singur? Casa bunicii e pe malul unui rau lat si linistit, cu ape pline de pesti, vidre si testoase. Pe malurile sale impadurite cutreiera vulpi si ratoni, iepuri si caprioare. Deasupra apelor si padurii, pasari de toate felurile strabat cerul incoace si-ncolo. Raul e maret si plin de viata. Nu-i de mirare ca baiatul e fermecat, mai ales cand, de cine stie unde, apare o pluta veche. Scandurile ei uscate de soare sunt acoperite de o multime de desene cu animale si pasari. Sunt facute in creta sau in creion. Dar de cine si cand? Si pluta, de unde vine? Povestea lui Jim LaMarche nu este numai despre o vara extraordinara petrecuta de un copil pe malul unui rau, impreuna cu bunica sa care picteaza, sculpteaza si pescuieste. Nici joaca subacvatica printre vidre si pesti, nici salvarea unui pui de caprioara, nici sariturile spectaculoase in apa nu sunt cele mai importante lucruri care se petrec in carte. Adevarata minune este ca, inspirat de desenele de pe scandurile plutei, facute de bunica in copilarie, Nicky incepe si el sa deseneze si o face foarte bine. Isi descopera vocatia: desenul il face fericit si asta vrea sa faca toata viata. E un moment esential pe care nu toti oamenii au sansa sa-l traiasca. Sa-i ajutam si sa-i incurajam cat mai mult pe copii sa-si descopere talentele si sa-si urmeze pasiunile, ne spune Jim LaMarche prin aceasta amintire din propria copilarie - e calea spre o viata implinita.Jim LaMarche, cu cuvintele sale...Este amuzant cum s-au petrecut lucrurile. N-am fost unul dintre acei copii cu o viziune clara asupra viitorului, care stiu de la cinci ani ca vor fi scriitori sau medici sau artisti. Mi-a placut sa desenez, dar tuturor copiilor pe care-i stiam le placea. Sa fiu artist nici nu-mi trecea prin cap pe atunci. Ceea ce-mi doream sa fiu, in ordinea preferintelor, era: magician, medic, preot (pana cand am aflat ca, la noi, nu se pot casatori) si schior de performanta. Intotdeauna mi-a placut sa creez ceva nou si, atunci cand incepeam un proiect care-mi placea, ma tineam de el. Odata, cand aveam cinci sau sase ani, am taiat dintr-o panza veche cateva mii de bucati in forma de pana, pe care apoi am incercat sa le lipesc pe trupul meu pricajit. Multa vreme dupa aceea am fost convins ca as fi putut zbura cu adevarat de pe veranda daca as fi avut un lipici mai bun. Altadata, am scos lut din campul din spatele casei si am modelat o multime de animale pe care le-am uscat la soare, apoi le-am pictat cat de realist am putut. Am construit o mica grota din ciment, am avut o colectie de fosile, mi-am facut singur mocasini din bucati vechi de piele gasite in pivnita si multe altele. Am crescut in micul oras Kewaskum din Wisconsin, SUA, oras al carui suflet era raul Milwaukee. Vara ma plimbam cu pluta pe el si inotam. Iarna patinam in lungul lui kilometri intregi. Primavara si toamna, tata ne ducea in excursii cu canoea si admiram in tacere malurile strabatute de caprioare, ratoni sau vulpi si pajistile cu mii de starci si gaste salbatice. Si aproape tot anul pescuiam. Am inceput sa studiez biologia la Universitatea din Wisconsin, dar curand - nu sunt sigur cand anume sau de ce - am trecut la arta. Totusi, inca nu stiam ca am sa devin un artist profesionist. Intre timp, m-am alaturat VISTA (Volunteers in Service to America) si m-am mutat la Bismarck, North Dakota, pentru a lucra cu United Tribes of North Dakota la crearea de materiale didactice pentru programa scolara. A fost o munca minunata. Pentru ca eram putini, a trebuit sa fac de toate: text, design, fotografie, ilustratie. Atunci mi-am dat seama ca ar fi posibil sa-mi castig traiul ca artist. Douazeci de ani mai tarziu, locuiesc in Santa Cruz, California, cu sotia mea, Toni, si cei trei fii ai nostri, Mario, Jean-Paul si Dominic. Oceanul Pacific este la doar cateva strazi distanta, iar peisajul este foarte diferit de cel din Vestul Mijlociu, dar cumva Kewaskum si raul Milwaukee ma inspira in aproape tot ceea ce desenez. Mi-au oferit decorul pentru aceasta poveste despre copilarie si magia unei plute pe un rau.Ma simt foarte norocos ca am ajuns sa fiu ilustrator de carti pentru copii. Pana la urma, poate ca nu e ceva atat de diferit de visul meu din copilarie de a fi magician. Doar cu o foaie alba de hartie si fara nimic ascuns in maneca, pot sa creez ceva ce nu a mai existat vreodata

RON 38.70

1

A cui palarie zboara

Bun-venit in Tara lui Hans-Mic! Un copil isi gaseste ca prieteni de joaca un catel cu picatele ponosit, un stimabil urs de plus, un elefant din care curge rumegusul, o maimuta de cauciuc si o pasare tricotata. Hans-Mic mai are o bila de sticla, prietena cu un dop care se rostogoleste fara astampar. Din conuri si bete de chibrituri a facut si cateva vacute care alearga de colo-colo toata ziua, fiindca au uitat incotro au pornit. In Tara lui Hans-Mic, toata lumea merge la Scoala de Carton, unde poti invata litere sau ce-or fi ele, unde se asculta Baubeethoven, se citeste Dadante si se joaca Hamhamlet, unde aniversarea ta poate fi si de trei ori pe saptamana si unde poti afla lucruri importante (despre bete, de exemplu). Nu se stie exact cat de mic este Hans-Mic si de unde pana unde se intinde tara lui. De la poarta gradinii pana la Raul care duce la mica Mare Neagra? De la groapa de nisip pana la Oceanul Pacific? Ramane de vazut. Jucariile prind viata si asta e de ajuns ca aventura sa inceapa. Drumul spre Tara lui Hans-Mic nu e lung. Iesi din casa, o apuci pe poteca pietruita, impingi poarta napadita de iedera, apoi iute prin deschizatura din tufa de liliac si gata, ai ajuns! Inca de pe poteca se aud vocea trista a Bizamului si bufniturile Bilei in iarba. Ziua, conutele fac zarva, iar in buzunarul lui Hans-Mic, mititelul Isor canta. Noaptea, luna aluneca lin pe cer, stelele se aprind si se sting, iar intunericul se umple de piuit si chitait. Dar toate sunt la locul lor pe lumina: marea, pajistile, groapa cu nisip si padurea. Si, printre toate cate sunt, curge Raul, atat de frumos si nestavilit. A cui palarie zboara este primul volum din trilogia Pentru ce traim, o serie despre un copil, jucariile si lumea imaginatiei lui. Cu mult umor, nostalgie si empatie, dar si cu o abilitate admirabila de a imbina ironia si absurdul de care sunt atat de atrasi copiii, Barbro Lindgren ne ofera o perspectiva rafinata si atenta asupra copilariei. Romanul este foarte potrivit pentru copiii care sunt in etapa de trecere spre lecturile mai lungi - viata jucariilor este un subiect universal, foarte copilaresc, iar textul este accesibil si captivant, cu episoade scurte si ilustratii aproape pe fiecare pagina.  Ilustratii alb-negru de Eva Eriksson.Traducere din limba suedeza de Andreea Caleman

RON 29.20

1

Duminica

O poveste despre copii si bunici, despre tinerete si batranete si despre cum trecerea uneori nemiloasa a timpului peste cei dragi nu ne poate impiedica sa-i iubim. E o duminica insorita. Clementine o petrece la Bunica, alaturi de parintii sai. Insa fetita se cam plictiseste. Cat poti sa-i asculti pe Mama si Tata povestind aceleasi intamplari din vacanta? Nici Bunica nu pare prea atenta, e cu gandurile in alta parte si mai are si tot felul de frunze si crengute agatate de haine si prin par. Pe unde-o fi umblat? Prin gradina? Clementine porneste in explorare si descopera o poarta catre o lume extraordinara. De acum, va impartasi cu Bunica aceasta minunata descoperire. E imposibil sa nu fii cucerit de fantezia neingradita a povestii, asa cum numai copilaria poate fi: Clementine si baietelul din carte zboara in inaltul cerului purtati de aripi facute din crengi, inoata intr-un lac care devine un ocean cu pesti si balene, strabat un crang care se transforma intr-o jungla cu tigri si pasari colorate. Si nu poti sa nu zambesti cand vezi in casa unei bunici-vulpe fotografii duioase cu nepoti sau poze din tinerete, de la nunta. Dar si un tablou cu un iepure (frumos sau delicios?...) - care o fi povestea lui?  Duminica este si o poveste despre copilarie si puterea imaginatiei. Oare Clementine, fetita-vulpe, e cea care isi imagineaza o lume neobisnuita, cea a oamenilor, sau baietelul care se joaca in gradina e cel care isi inchipuie un taram fantastic in care vulpile se poarta ca noi, au haine, case si merg cu masina in vizita? Nu stim. E vorba si despre parinti in aceasta carte al carei realism psihologic e unul dintre merite. Cei ai lui Clementine par cicalitori si enervanti. Dar chiar asa o fi? Poate le e greu. Ei stiu ca Bunica are unele probleme, ca batranetea vine la pachet cu lucruri carora uneori e dificil sa le faci fata. Insa nu cumva sunt inca prea tineri pentru a sti cum sa reactioneze si sa explice copilului lor ce se intampla? Nimeni nu le stie pe toate. O poveste despre batranete de citit impreuna cu Clementine le-ar prinde si lor bine.Fleur Oury este o tanara autoare din Marsilia, Franta. Foarte atenta la detalii, cu umor si o fina intuitie a psihologiei personajelor, a devenit cunoscuta datorita cartilor sale de povesti pentru copii despre viata lor de zi cu zi. Tehnica pe care o foloseste este cea a creioanelor colorate. Tabloul cu iepurele din Duminica este o aluzie amuzanta la o bine-cunoscuta pictura de Albrecht Durer (Der Feldhase, 1502, in prezent la muzeul Albertina, Viena)

RON 27.70

1

Cizmarul si spiridusii

Repovestire dupa Fratii Grimm Lui Jim LaMarche i-a placut Cizmarul si spiridusii de cand era copil si totdeauna si-a dorit sa ilustreze acest frumos basm al Fratilor Grimm despre bunatate si speranta. La inceput s-a gandit ca ilustratiile sale sa se inspire din lumea de azi, dar in cele din urma, spune Jim LaMarche, "mi-am dat seama ca nu eram pregatit sa desenez spiridusi care fac bascheti". Cu atat mai bine pentru noi, cititorii! "Traia odata un cizmar cumsecade, care, urmarit de ghinion, ajunsese foarte sarac." De ce a ajuns cizmarul sarac? Si de ce l-au ajutat spiridusii? Pentru ca era bun la suflet? Pentru ca era priceput in meseria sa? Sau poate pentru ca nu s-a dat batut si a mers mai departe, increzator in propriile puteri? Bune intrebari. Nici  Fratii Grimm, in basmul original, nici Jim LaMarche in ilustratiile sale nu fac greseala de a da vreo explicatie. Sub simplitatea aparenta, cartea ne provoaca sa cadem pe ganduri, ca orice poveste buna. Este oare lumea un loc in care binele este mai puternic? Si ce putem sa facem, fiecare dupa puterile sale, ca sa fie asa? Traia odata un cizmar cumsecade, care, urmarit de ghinion, ajunsese foarte sarac. Mai avea o singura bucata de piele care ii ajungea doar pentru o ultima pereche de incaltari.- Da' ce piele faina! a zis nevasta lui. E catifelata ca untul si rezistenta ca mainile tale.- Draga mea, a zis cizmarul, in seara asta croiesc pielea, iar maine in zori voi mesteri din ea incaltarile.In dimineata urmatoare, cand cei doi au intrat in atelier, au ramas uluiti de ce le-a fost dat sa vada. In fata lor, pe bancul de lucru se lafaia o pereche de incaltari cusute cu iscusinta de o mana maiastra.- D-dar... cine? Cum? a baiguit cizmarul.Taman atunci s-a nimerit sa intre in pravalie un domn ferches.- Da’ strasnice incaltari! s-a minunat el. Musai sa le-ncerc.Incaltarile ii veneau ca turnate. Parca ar fi fost facute anume pentru el. De bucurie, a platit de doua ori pretul cerut. Avem aici basmul original in forma sa clasica, redata de un artist harazit cu un talent aparte. Jim LaMarche creeaza imagini rafinate, pline de detalii de multe ori foarte realiste (plante, animale, orase, peisaje), insa imbinate cu o poezie subtila care vine din cunoasterea si insusirea modului de a vedea lumea al unui copil. Fiecare carte a sa este o adevarata expozitie de pictura si o minunata sursa de inspiratie pentru copii. Este amuzant cum s-au petrecut lucrurile. N-am fost unul dintre acei copii cu o viziune clara asupra viitorului, care stiu de la cinci ani ca vor fi scriitori sau medici sau artisti. Mi-a placut sa desenez, dar tuturor copiilor pe care-i stiam le placea. Sa fiu artist nici nu-mi trecea prin cap pe atunci. Ceea ce-mi doream sa fiu, in ordinea preferintelor, era: magician, medic, preot (pana cand am aflat ca, la noi, nu se pot casatori) si schior de performanta. Intotdeauna mi-a placut sa creez ceva nou si, atunci cand incepeam un proiect care-mi placea, ma tineam de el. Odata, cand aveam cinci sau sase ani, am taiat dintr-o panza veche cateva mii de bucati in forma de pana, pe care apoi am incercat sa le lipesc pe trupul meu pricajit. Multa vreme dupa aceea am fost convins ca as fi putut zbura cu adevarat de pe veranda daca as fi avut un lipici mai bun. Altadata, am scos lut din campul din spatele casei si am modelat o multime de animale pe care le-am uscat la soare, apoi le-am pictat cat de realist am putut. Am construit o mica grota din ciment, am avut o colectie de fosile, mi-am facut singur mocasini din bucati vechi de piele gasite in pivnita si multe altele. Am crescut in micul oras Kewaskum din Wisconsin, SUA, oras al carui suflet era raul Milwaukee. Vara ma plimbam cu pluta pe el si inotam. Iarna patinam in lungul lui kilometri intregi. Primavara si toamna, tata ne ducea in excursii cu canoea si admiram in tacere malurile strabatute de caprioare, ratoni sau vulpi si pajistile cu mii de starci si gaste salbatice. Si aproape tot anul pescuiam. Am inceput sa studiez biologia la Universitatea din Wisconsin, dar curand - nu sunt sigur cand anume sau de ce - am trecut la arta. Totusi, inca nu stiam ca am sa devin un artist profesionist. Intre timp, m-am alaturat VISTA (Volunteers in Service to America) si m-am mutat la Bismarck, North Dakota, pentru a lucra cu United Tribes of North Dakota la crearea de materiale didactice pentru programa scolara. A fost o munca minunata. Pentru ca eram putini, a trebuit sa fac de toate: text, design, fotografie, ilustratie. Atunci mi-am dat seama ca ar fi posibil sa-mi castig traiul ca artist. Douazeci de ani mai tarziu, locuiesc in Santa Cruz, California, cu sotia mea, Toni, si cei trei fii ai nostri, Mario, Jean-Paul si Dominic. Oceanul Pacific este la doar cateva strazi distanta, iar peisajul este foarte diferit de cel din Vestul Mijlociu, dar cumva Kewaskum si raul Milwaukee ma inspira in aproape tot ceea ce desenez.  Ma simt foarte

RON 35.60

1

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)