7 rezultate (0,12302 secunde)

Afișează toate filtrele

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Tipa cat poti

Tipa cat poti

Dupa un roman fantasy pentru copii,Razboiul solomonarilor,Moni Stanila recurge la elemente de fantastic si de basm pentru a crea, de data asta, o autofictiune deghizata. Personajele sint toate feminine. De fapt, ar trebui intrebuintat singularul: cartea se deschide cu Una, Una Stanilovski, poeta si jurnalista in jur de 40 de ani (ca si Moni Stanila, nascuta in 1978), care se va multiplica, intr-un scenariu aproape oniric, in citeva ipostaze, in Noua, Prima, Drei (cea mai tinara, de 17 ani), a Opta si, pe ultima pagina, Alta, ca intr-un final deschis. Una e nostima, cu savoir-vivre, dar si credincioasa si microbista (trasaturi ale autoarei, pentru cine o cunoaste), celelalte adaugindu-se unui personaj colectiv, un fel de Alice cu mai multe fete, dar nu in Tara Minunilor, ci in Tara Timpului.Tipa cit poti: un roman aparent feeric, de fapt o carte despre identitatea multipla, despre viata si despre trecerea ei. - Simona PopescuO carte absolut surprinzatoare. Un roman insolit si curajos, plin de umor, candoare si ironie, cum n-am mai citit de multa vreme in literatura noastra. O poveste atipica, spusa inteligent si abil, cu schimbari neasteptate ale registrelor, intr-un permanent joc al apropierilor si distantelor. Un text proaspat si dinamic despre identitate si alteritate, construit fragmentar, cu o scriitura precisa si densa, asemanatoare cind structurilor poetice, cind jurnalului, cind textelor vechi/sacre. O istorie personala de la Una la Alta, conturind, alaturi de Noua si Drei, unul dintre cele mai interesante personaje feminine din literatura de azi. - Dan Coma

RON 23.50
1

Serile in catunul de linga Dikanka

Serile in catunul de linga Dikanka

Cat despre un alt oaspete... Apoi acela avea atita boierie intr‑insul ca parca se cerea sa‑l faci pe loc asesor ori jude hotarnic. Scotea un deget ia asa, in fata, si cu ochii pe dinsul pornea a spune ca din carte niste istorii iscusite si inzorzonate de mai mare dragul! Stateai citeodata si il tot ascultai, pina intrai la idei. Nu pricepeai o iota, macar sa crapi! Unde sa fi deprins el asemenea cuvintele? Foma Grigorievici i‑a scornit intr‑un rind o istorioara grozava: cica un scolar, ispravindu‑si invatatura la un dascal, s‑a intors acasa la taica‑sau toba de latina, uitind pina si limba noastra crestina. Nu scotea o vorba pina nu‑i potrivea un „us” in coada. Lopetii ii spunea lopatus, muierii – muierus. Si se nimereste el odata sa iasa la cimp cu taica‑sau. Latinistul nostru vede o grebla si‑l intreaba pe taica‑sau: „Cum ii spuneti voi la scula asta, tataie?”. Si pina sa ia bine seama, calca pe dintii greblei, care salta o data in sus si‑l loveste cu coada drept in mijlocul fruntii. „Grebla blestemata! zbiera scolarul, fara sa mai astepte raspunsul tatalui. Ca tare mai izbeste, izbi‑l‑ar naiba din pod sa‑l izbeasca pe ta‑su!” Uite‑asa! Si‑a adus aminte cum ii spune, puisorul

RON 19.60
1

Iubirile croitoresei

Iubirile croitoresei

In lunile de dinaintea revolutiei franchiste, tinara croitoreasa Sira Quiroga paraseste Madridul, minata de nemarginita iubire pentru un barbat aproape necunoscut. Se stabileste impreuna cu acesta in Tanger, oras monden, exotic si vibrind de pasiune, unde i se intimpla ceva de neimaginat. Caci aici va fi Sira si tradata, si parasita. Asa se naste romanul Iubirile croitoresei, o aventura pasionanta, traita in saloane haute couture si hoteluri de lux, unde conspiratiile politice si nestiutele misiuni ale serviciilor secrete se impletesc cu loialitatea fata de cei apropiati si forta de neinfrint a dragostei. Bestsellerul spaniol al anului 2010, cu peste un milion de exemplare vindute! Romanul a fost adaptat pentru TV, intr-o serie de 13 episoade care se vor difuza la inceputul anului 2014 in Romania, la Euforia TV. Fragment din romanul "Iubirile croitoresei" de Maria Duenas: „Primele zile au trecut in zbor. Trudeam fara preget si ieseam foarte putin, abia cat sa fac o scurta plimbare la caderea serii. Intalneam indeobste vecini: mama si fiul de la usa din fata, tinandu-se de brat, doi sau trei dintre copiii de deasupra, care coborau scara in goana mare, ori cate o doamna grabita sa intre in casa, unde era asteptata pentru a pregati cina familiei. O singura umbra mi-a intunecat treaba in prima saptamana: blestematul de costum de tenis. Am trimis-o pe Jamila cu un biletel pe Strada Luneta: „Am nevoie de reviste cu modele de costume de tenis. Chiar si vechi". - Duamna Candelaria spus Jamila vine maine. Jamila s-a dus a doua zi la pensiune si a revenit cu un teanc de reviste pe care abia il putea duce in brate. - Duamna Candelaria spus ca dimisoara Sira priveste revistele astea mai intai, m-a informat cu dulceata in glas in spaniola ei stangace. Era imbujorata de atata graba, deborda de energie si iluzii. Intr-un fel, imi amintea de mine in primii ani de munca la atelierul din Strada Zurbano, cand trebuia doar sa alerg de colo-colo cu comisioane si comenzi, strabatand strazile sprintena si fara griji, ca o pisicuta maidaneza, profitand de orice mica distractie ce-mi ingaduia sa zabovesc cateva minute peste ora de intoarcere si sa ma incui cat mai tarziu cu putinta intre patru pereti. Nostalgia ma ameninta cu loviturile ei, dar stiam sa ma feresc la vreme si sa ma fofilez, eschivandu-ma gratios: invatasem arta fugii si o practicam ori de cate ori ii presimteam amenintarea in apropiere. Am rasfoit cu nerabdare revistele. Toate vechi, inulte foarte ponosite, unele chiar fara coperte. Putine de moda, cele mai multe pe teme generale. Cateva din Franta, majoritatea din Spania sau chiar din Protectorat: La Esfera, Blanco y Negro, Nuevo Mundo, Marruecos Grafico, Ketama. Multe pagini aveau colturile indoite; Candelaria le rasfoise, poate, la iuteala si-mi marcase unele. Le-am deschis si n-am zarit nimic din ceea ce asteptam. Intr-o poza, doua doamne date cu briantina, in alb din cap pana-n picioare si tinand fiecare in mana stanga o racheta, dadeau mana peste o plasa. In alta imagine, un grup de femei foarte elegante aplaudau un jucator de tenis caruia i se inmana un trofeu. Mi-am dat seama ca in biletelul trimis Candelariei nu pomenisem ca era un costum de tenis pentru femei. Eram gata s-o chem pe Jamila si s-o trimit iar la pensiunea de pe Strada Luneta, cand am scos un strigat de bucurie. In a treia dintre revistele marcate aparea chiar ceea ce-mi trebuia. Un amplu reportaj prezenta o jucatoare de tenis cu un jerseu deschis la culoare si un soi de fusta din doua parti, o fusta obisnuita si un pantalon amplu: ceva ce nu mai vazusem in viata mea, ca si, mai mult decat probabil, majoritatea cititorilor acelei reviste, daca judecam dupa cat de amanuntit reproduceau acele poze echipamentul femeii. Textul era in franceza si abia l-am priceput, dar pomenea de multe ori de jucatoarea de tenis Lili Alvarez, de designera Elsa Schiaparelli, de un loc numit Wimbledon. In ciuda bucuriei de a gasi cateva indicii dupa care sa lucrez, m-a cuprins teama. Am inchis revista si am cercetat-o pe indelete. Era veche, ingalbenita. Am cautat anul. 1931. Lipsea ultima coperta, avea urme de umezeala pe margini si cateva pagini rupte. M-a coplesit spaima. Nu puteam sa-i arat vechitura aia nemtoaicei si sa-i cer parerea despre costum; riscam sa-mi distrug faima de croitoreasa distinsa, detinatoare a celor mai recente tendinte. Umblam nervoasa prin casa, incercand sa gasesc o iesire, o strategie, orice m-ar fi ajutat sa depasesc situatia.”

RON 23.50
1

Fasii de rusine

Fasii de rusine

Romanul lui Cristian Fulas este o cronica sui-generis a unui razboi personal cu instabilitatea, cu dependenta, cu nesiguranta, cu demonii care bantuie existenta personajului principal - un tanar batran, o adunatura de bucati sparte de portelan tremurator. Cu o constructie narativa pe cat de simpla, pe atat de elaborata, Fasii de rusine spune povestea unei dureroase si indelungate invieri, dupa o dramatica peregrinare prin bolgiile infernului. De la tristete la disperare, de la singuratate la rusine, nimic nu ramane netrait in acest intens roman al descompunerii si recompunerii morale si existentiale. - Carmen MusatFasii de rusine este o carte a dependentei, dar e o reusita mai ales in masura in care isi depaseste aceste contururi, fara a le sterge. Ceea ce o face speciala este modul in care este asumata. In aceasta privinta, miza acestui destin este una literara, nu factuala. Personajul se salveaza, daca o poate face, prin scris. Echilibrul de acolo vine, intelegerea si acceptarea propriului destin tot de acolo. Abia mutat in text, traseul sinuos al eroului capata sens si mai ales admite posibilitatea ca la capatul lui sa se afle o lumina. Redemptiunea nu e asteptata sub forma unei rezolvari clinice a dependentei, fapt, la urma urmelor, secundar; ea vine (sau nu) in masura in care acesta, fiind si scriitor, va reusi sa stoarca din ceea ce traieste seva unei naratiuni ritmate, tensionate, sacadate, dar care sa transforme intreaga depresie prelungita intr-o izbanda... nu spun estetica, ci discursiva. Si ma feresc sa discut despre o salvare prin estetic pentru ca resortul acestui text nu e unul estetic, ci unul existential. - Bogdan Cret

RON 23.50
1

Luna a apus

Luna a apus

Publicat initial la apogeul puterii naziste, romanul Luna a apus exploreaza efectele invaziei atat asupra invinsilor, cat si a invingatorilor. Ocupat de trupele inamice, un orasel linistit ajunge sa se confrunte, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, nu numai cu raul venit din afara, ci si cu tradarea nascuta in sanul acestei comunitati stranse. Analizand in amanunt sentimentele comandantului si pe ale tradatorului si infatisand patriotismul plin de curaj al populatiei, Steinbeck da la iveala adevaruri profunde, adesea tulburatoare, despre razboi, dar si despre natura umana. Aceasta "celebrare a durabilitatii democratiei", cum o descrie Steinbeck insusi, a avut un impact extraordinar ca propaganda a Aliatilor in tarile ocupate de nazisti. In ciuda eforturilor Axei de a interzice romanul (in Italia fascista pana si faptul de a te afla in posesia unui exemplar era pedepsit cu moartea), Luna a apus a fost tradus in secret in franceza, daneza, olandeza, suedeza, germana, italiana si rusa, astfel ca sute de mii de copii circulau in Europa, facand din el de departe cel mai popular text de propaganda din timpul ocupatiei. Putine opere literare din epoca au demonstrat cu atata succes puterea ideilor in fata otelului rece si a fortei brute. Rolul jucat de roman in ridicarea moralului norvegienilor i-a adus lui Steinbeck numeroase elogii si medalia Crucea Libertatii Regele Haakon al VII-lea. Romanul a fost adaptat chiar de autor pentru scena in 1942 si ecranizat in 1943. O poveste despre barbati si femei anonimi care distrug moralul bestiei cuceritoare prin tacere, ura, revolta in masa si folosirea unor unelte faurite de imaginatie si pasiune, in timp ce armele inamicului isi pierd orice putere de a infrange rezistenta, unitatea furiei lor. O realizare extraordinara. - Kirkus Reviews Un om a carui opera se ridica la inaltimea marilor teme sociale ce il preocupau. - Don DeLillo Razboiul e tradare si ura, e haos produs de generali incompetenti, e chin si ucidere, boala si epuizare, pana cand se termina in sfarsit si-apoi vezi ca nimic nu s-a schimbat, urmeaza doar un alt fel de epuizare si alte soiuri de ura. - John Steinbec

RON 23.50
1

Strada Sardinelor

Strada Sardinelor

Romanul Strada Sardinelor a fost ecranizat in regia lui David S. Ward, cu Nick Nolte in rolul principal. John Steinbeck a primit Premiul Nobel pentru Literatura in anul 1962.Personajele din romanul Strada Sardinelor isi duc viata la periferia oraselului Monterey, printre pescariile de sardine. Doc, protagonistul povestii, este biolog marin, studiaza si aduna creaturi ale oceanului de pe toata coasta Californiei. Majoritatea acestora sint trimise la universitati, muzee si laboratoare de pe intreg continentul. Insa, dincolo de pasionanta sa activitate, Doc este un personaj excentric pentru cei din jurul sau: un individ maruntel cu o barba impresionanta si accese de furie oarba. Insa poate fi si cea mai charismatica si amabila fiinta din lume, genul de om care isi scoate palaria cind trece pe linga un ciine, iar ciinele ii raspunde cu un zimbet – si, de asemenea, un excelent asculta­tor, curios sa afle cite ceva despre oricine, astfel incit toata lumea care il cunoaste ii arata simpatie. Acesti oameni simpli si sinceri, stingaci si nepriceputi intr-ale vietii vor deveni, noua ani mai tirziu, protagonistii celebrului roman Joia dulce.Fragment din roman:„In ciuda naturii sale prietenoase si a numarului de prieteni, Doc era un barbat singuratic si diferit de ceilalti. Mack era probabil cel mai constient de acest lucru. Intr-un grup, Doc parea mereu singur. Cand erau aprinse luminile, trase draperiile si rasunau canturi gregoriene, Mack privea catre laborator de la „Palatul azil de noapte". Stia ca Doc era cu o fata, dar toata scena ii inspira un sentiment de insingurare cumplit. Chiar si in tandra apropiere de o fata, Mack il simtea pe Doc insingurat. Doc era o pasare de noapte. Luminile nu se stingeau toata noaptea in laborator, si totusi parea sa fie activ si in timpul zilei. Cat despre valurile grele de muzica, acestea se auzeau din laborator la orice ora din zi sau din noapte. Uneori, cand intunericul domnea peste tot, iar somnul parea sa fi venit in sfarsit, vocile cristaline ale copiilor din Corul Capelei Sixtine se revarsau dincolo de ferestrele laboratorului.Doc trebuia tina pasul in munca sa de colectare. Incerca sa prinda momentele cand mareea era favorabila de-a lungul coastei. Stancile si plajele constituiau stocul sau. Stia unde se gasea fiecare vietuitoare atunci cand avea nevoie de ea. Toate cate le vindea se insiruiau, ordonate, de-a lungul coastei: chitoni aici, caracatite dincolo, viermi tubulari intr-un loc, pansele-de-mare in altul. Stia unde sa le gaseasca, dar nu le putea colecta oricand poftea. Deoarece Natura isi tinea articolele sub cheie si le dadea drumul numai din cand in cand. Doc nu trebuia sa cunoasca numai mareele, ci si momentele cand un anumit reflux scotea la iveala ceea ce trebuia intr-un anumit loc. Cand se intampla un astfel de eveniment, isi impacheta instrumentele in portbagajul masinii - borcane, sticle, lamele si conservanti - si o pornea catre plaja sau reciful sau marginea stancoasa unde se gaseau animalele dorite.

RON 18.00
1

Chipul lui Dumnezeu

Chipul lui Dumnezeu

Premiului Nobel pentru Fizica 1978, 2006 si 2019.In 1992, astrofizicienii George Smoot si John C. Mather (Premiul Nobel pentru Fizica, 2006) descopera cu ajutorul satelitului COBE cea mai veche radiatie de lumina produsa vreodata in lume, purtind inca amprenta Big Bangului in ea. George Smoot pronunta atunci o fraza ramasa celebra: "E ca si cum am vedea chipul lui Dumnezeu!".Cartea fratilor Igor si Grichka Bogdanov reconstituie aventura cosmologiei aflate in cautare de raspunsuri la intrebarile esentiale cu privire la originea si evolutia Universului, prezentind intr-un stil propriu si incitant rezultatele cercetarilor unor aspecte dintr-un trecut foarte indepartat, unele dintre acestea vizind, fie si indirect, perioada de dinainte de Big Bang. Totul pare sa sugereze ca legile imuabile ale fizicii, dar si fenomenele comentate ar implica existenta unui proiect care a facut posibila aparitia vietii pe Pamant. Dar este oare asa? Exista ceva sau cineva care a elaborat un astfel de proiect? Are Universul un destin inscris in vreun "ADN cosmic" al sau?Autorii ne ofera diverse raspunsuri posibile la aceste intrebari, prezentind teoriile, observatiile astronomice si rezultatele obtinute pina acum, si ne propun la rindul lor citeva surprinzatoare ipoteze proprii, dintr-un domeniu in care stiinta pare ca se apropie tot mai mult de spiritualitate.Descoperirea luminii primordiale • Focul Creatiei • Fantoma Big Bangului • A fotografia „chipul lui Dumnezeu” • Universul ca un bebelus • "A vedea" Zidul lui Planck • De ce e Universul atit de bine reglat? • Care este forma Universului? • Un moment straniu numit Big BangFragment din cartea “Chipul lui Dumnezeu” de Igor Bogdanov si Grichka Bogdanov:"Primul dintre eroii nostri de metal se numeste COBE (ceea ce inseamna "explorator al fondului cosmologic"). Ati aflat deja ca el este cel care i-a adus in 2006 Premiul Nobel "parintelui" sau George Smoot (si colegului acestuia John Mather). Si care, in acelasi timp, e adevaratul raspunzator pentru faimoasa expresie "chipul lui Dumnezeu".Aventura a inceput in anii 1970. Vor fi trebuit zece ani pentru construirea si punerea la punct, dupa mii de tatonari si reveniri, ale unicului exemplar al acestui aparat devenit astazi un mit. In cele din urma, pe 18 noiembrie 1989, vine ziua lansarii. Smoot a relatat despre nelinistea care l-a cuprins cand a aflat ca misiunea de a lansa pretiosul satelit pe orbita revenise rachetei Delta, asta dupa dramatica explozie a navetei Challenger, in 1986: „Vazusern racheta de aproape dupa o calatorie precedenta si fusesem consternat observand cat parea de rablagita — pete de rugina, pe ici, pe colo, mici lipituri cu Glyptal. Munca noastra profesionala de o viala se afla in varful acestei rachete".Apoi, numaratoarea inversa. Si lansarea. Invadata brusc de flacari, platforma de lansare se ilumineaza si, intr-o liniste ireala, tonele de metal se smulg lent de pe Pamant. Trei secunde mai tarziu, bubuitura chimica brusc catapultata de unda de soc spinteca aerul si se rasfrange piepturi. In vreme ce monstrul de otel se ridica anevoie, tone de apa sunt deversate sub duzele care arunca flacari, pentru a atenua puterea undelor sonore.Treizeci de secunde de la declansare si racheta depaseste bariera sonica, urcand tot mai repede. Dupa doua minute, se afla deja la o altitudine de 40 de kilometri si zboara cu aproape 2 000 de metri pe secunda. Trec 240 de secunde: se aprinde si cea de a doua treapta, in vreme ce partea inferioara, detasandu-se brusc, isi incepe indelungata cadere spre sol. Cinci secunde mai tarziu, la o inaltime de 112 kilometri, carenajele grele sunt si ele ejectate si COBE se napusteste acum in vid cu o viteza de 5 000 de metri pe secunda.

RON 11.80
1