4 rezultate (0,12611 secunde)

Marcă

Comerciant

Preț (EUR)

Resetare filtru

Produse
De la
Magazine

Tratament special, Vol. 3 - Lexi B. Newman

Pasiune cu scântei, Cartea 1, Seducție fatală - Maria Alexandra

Iubirea mi-a salvat viața, Vol. 2, Jurământ de sânge - Carolina Hills

Iubirea mi-a salvat viața, Vol. 2, Jurământ de sânge - Carolina Hills

După un test pus la cale de către şeful său, Dominic Evans, Augustin se întoarce din Germania hotărât să-şi calce, pentru prima dată, orgoliul în picioare. Să demonstreze femeii pe care a ajuns să o iubească, că ceea ce simte pentru ea e cât se poate de sincer şi adevărat. Dar se pare că, alte persoane, au cu totul alte planuri decât ale lui. Olivia Soft e o femeie frumoasă, carismatică, dar destul de vicleană. Dispusă să calce şi pe cadavre, dacă trebuie, se alătură lui Emanuel Del Castilo şi plănuiesc împreună să-i facă viaţa un calvar lui Augustin. Ea, pe de o parte, să-l facă pe acesta să plătească pentru umilinţa prin care a trebuit să treacă. El, pe de altă parte, e dornic să-i aducă persoanele dragi în suferinţă şi să-i pângărească trandafirul sălbatic. Se spune că dragostea învinge întotdeauna. Hotărât să o lege cumva pe micuţa lui de el, Augustin află că el şi Christina sunt promişi unul altuia, încă de când au fost copii. Având totodată la bază şi un jurământ ce-i poate lega pe viaţă, mai ceva ca şi căsătoria. Dar se pare că karma are de gând să se joace din nou cu viaţa celor doi, atunci când o aduce la viaţă pe unica femeie ce l-a distrus pe Augustin. Eva Brooks e dispusă chiar să facă şi un pact cu însuşi diavolul doar ca să obţină ce vrea: putere, avere, statut şi moartea Christinei. Un uragan plin de probleme, sentimente învălmăşate, trădări, dar şi un adevăr crud ce schimbă radical viaţa Christinei.Pentru a răsfoi accesați Google Play de mai jos:

RON 19.99
1

Dragoste pe vremea izolării - Dan Truzzia

Dragoste pe vremea izolării - Dan Truzzia

Dragoste pe vremea izolării este o altfel de carte. O altfel de poveste. O poveste pe care tu, dragă cititorule, o vei reconstitui singur pe parcursul lecturii celor 50 de scrisori. Sunt 50 de zile de izolare și tot atât de multe scrisori. Câte una pe zi, trimisă persoanei dragi care este undeva departe, în altă țară.O poveste de dragoste și o poveste de viață. O relație frumoasă, supusă acum celui mai mare test, al separării forțate. Fiecare scrisoare dezvăluie o altă latură, iar parcurgerea lor este o călătorie emoționantă în lumea iubirii. O iubire care acum, datorită perioadei de izolare, nu mai există decât la distanță, atunci când dorul devine sfâșietor și trecutul, atât frumos, lasă locul prezentului urât. Una dintre rarele ocazii în care este mai bine să trăiești din amintiri.Dar cartea nu este numai o poveste. Citind-o vei descoperi lucruri pe care le poți pune în practică și în relația ta. Fiind coach, nu am putut să nu includ și lecții de viață pe care ți le ofer cu drag, aspecte care îți pot fi de folos pentru a avea o relație mai profundă și mai fericită. Sunt lucruri simple, atât de simple încât avem tendința să le ignorăm, dar asta nu le face mai puțin importante. Iar fericirea vine în stropi de lucruri simple, așa cum scriam în cartea Un bărbat iubește mai mult decât o femeie.Am spus mereu că dragostea este cel mai frumos lucru care merită trăit, indiferent de forma sub care apare ea. Dragoste pe vremea izolării este ea însăși iubire. Nu poți scrie o carte fără să o iubești. Fără să îi iubești personajele. Și fără să îți iubești cititorii.Iar acum te invit să descoperi, zi de zi, scrisoare de scrisoare, povestea unei iubiri cu totul speciale.Pentru a răsfoi accesați Google Play de mai jos:

RON 14.99
1